De 1 Iunie celebrăm Ziua Copilului cu 5 evenimente dedicate celor mai mici dintre dumbrăvițeni!
Parcul Central (10:00 – 22:30)
Spectacole de dans, ateliere de circ, teatru pentru copii, spectacol cu foc, zumba, proiecții de film, activități sportive în familie, spuma party, teatru de păpuși și multe altele. Programul detaliat pe ore va fi prezentat în curând.
Târg de carte pentru copii (10:00 – 16:00) – Casa de cultură.
A 3-a ediție a târgului aduce din nou câte o carte gratuită, la alegere, pentru fiecare copil participant. De la ora 12:00 se vor organiza ateliere de pictură și de țesut.
Triatlonul copiilor (12:30 – 15:30) – Sala Polivalentă
Concursuri de volei pe nisip, baschet și ciclism pentru copii, organizate de cluburile Jump Sports, RialTM Beach Volley și Velocitas, în parteneriat cu primăria. Copiii vor putea experimenta avantajele fiecărui sport și se vor putea înscrie la tombola cu premii, special organizată pentru ei.
Ziua Porților Deschise la creșa Dumbrăvița (10:00 – 11:30)
Puteți vedea toate încăperile și primiți toate informațiile chiar de la conducerea școlii în 3 tururi ghidate la 10:00, 10:30 și 11:00.
Ziua Porților Deschise la noua școală (11:00 – 11:30)
Veți putea vedea sălile de clase, cantina, laboratoarele, biblioteca, sala de sport și bazinul de înot. Una dintre cele mai moderne școli din județ va putea fi vizitată prin cele 3 tururi ghidate de la 10:00, 10:30 și 11:00.
Vă așteptăm cu drag la toate activitățile!