Târg caritabil de Paști, la Grădinița PP Dumbrăvița, în cadrul proiectului „Împreună pentru o șansă la viață!”
Când? Miercuri și joi, 9 și 10 aprilie, între orele 8:00 – 18:00.
Unde? În locațiile instituției de învățământ de pe străzile Petőfi Sándor, Creației, Codrului, Doja și Kós Károly.
Participanții pot achiziționa diferite decorații realizate de către copiii de la grădiniță, cu ajutorul părinților.
Proiectul extracurricular județean „Împreună pentru o șansă la viață” se desfășoară în perioada 7 – 11 aprilie 2025. Participanții la proiect confecționează ornamente și decorațiuni cu tematică pascală pe care le vor expune într-un târg cu donație, în scop caritabil, în vederea strângerii de fonduri necesare operației pentru doi frați.
Fondurile strânse în cadrul proiectului se vor direcționa către copiii familiei Smolca din Dumbrăvița.