23 de persoane sunt așteptate să facă parte din cele două formațiuni, de prevenire și de intervenție.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească voluntarii sunt următoarele:
– să aibă domiciliul în Dumbrăvița;
– să aibă între 18 și 50 de ani;
– să fie apt din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție – CAZIER;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în serviciul de urgență.
La încheierea contractului au prioritate persoanele care:
– au satisfăcut stagiul militar în termen sau cu termen redus, în specializările pompieri, protecție civilă, geniu, transmisiuni, chimie, medicină sau marină;
– au absolvit cursurile specifice adaptării în misiuni și la executarea acțiunilor de intervenție în situații de urgență/dezastre.
Dosarul de înscriere, care se depune la Ghișeul unic, trebuie să cuprindă:
– cerere/acord;
– Curriculum vitae – o scurtă descriere și datele de contact: telefon, e-mail, adresă;
– copie CI;
– adeverință de la medicul de familie care să ateste că este apt clinic sănătos;
– documente care să ateste specializarea dacă aplică pentru o funcție de intervenție;
– cazier;
– dosar plic.
Mai multe informații se pot obține la numărul de telefon: 0730 112 620 – Claudiu Sperlea, sef SVSU.