A venit primăvara, se reiau lucrările prin localitate.
Strada Simfoniei, trotuarul aproape gata, mai câțiva metri blocați de un stâlp din lemn al unui operator de telecomunicații. După desființarea lui se trece la așternerea asfaltului. Dincolo, pe Fervenția II, între străzile Roma și București, se pun borduri și balast stabilizat, iar spre Jiu se lucrează la tubulatura pentru îngroparea cablurilor. Echipa va intra apoi pe Târnava și Arinului.
Tot trotuare, în zona Belvedere. Au reînceput lucrările de reparații la trotuarul paralel cu drumul principal, între fabrica de pâine și sensul giratoriu de la bdul. Ghioceilor. Se sapă, se pun borduri.
Pe Galileo Galilei se extinde canalizarea după ce au terminat în iarna asta Silvana, Tehnicii și Fizicii. Vor urma alte 10 străzi cu extindere de canalizare și 2 străzi cu extinderi ale rețelei de apă.
Se mișcă lucrurile bine și la iluminatul stradal. Imediat după obținerea avizelor au început lucrările și deja e gata Fervenția II (tronsonul de la Moților până în Terra, singurul care stătea în întuneric). S-a trecut și pe celelalte străzi, Îngerilor, Brâncuși, Superba. Progresul e foarte bun. Doar pe Madach Imre și pe Terra 2 vor fi întârzieri. Sunt situri arheologice, este necesară supravegherea șantierului.
va urma…