Jurnal de șantier

Pe strada Fervenția 2, a avut loc asfaltarea de la Parcul Terra și până la strada Superbă, necesară ca urmare a săpăturilor pentru lucrările de extindere a rețelor de apă și de canalizare.

Tot pe strada Fervenția 2, pe lungimea unității militare, se introduc 5 cămine de interceptare, plus un bazin de capacitate mare, care să preia toată canalizarea menajeră și să o direcționeze către  rețeaua din Timișoara. Lucrarea prezintă dificultate ridicată, ca urmare și durata va fi extinsă.

La capitolul amenajarea trotuarelor, în desfășurare, este finalizată jumătate din strada Superbă, urmează strada Oxigen.

Pe strada Arinului, lucrările la sistemul de canalizare apă pluvială avansează într-un ritm accelerat, constructorul se mobilizează într-un ritm exemplar. De săptămâna viitoare se lucrează spre Player Pool. Se va circula în regim de șantier, pe strat de piatră, între străzile Superbă și Târnava, și se va asfalta după instalarea bazinelor.