Intreruperi energie electrică

Reprezentanții PPC Energia și Rețele Electrice Banat ne-au informat că energia electrică în comună se întrerupe din cauza temperaturilor foarte ridicate înregistrate în aceste zile, temperaturile din transformatoare depășind și 70 de grade Celsius, ceea ce face ca aparatura să se oprească automat până la o răcire optimă, care să le permită repornirea.

Primăria ține legătura cu cele două societăți și insistă în rezolvarea cât mai rapidă a acestor probleme.

Totodată, este necesar ca dumneavoastră să semnalați întreruperea de energie la numerele de telefon 0256 929 sau 0800 070 444 unde să solicitați deschiderea unui tichet (spre surpriza noastră nu erau înregistrate deranjamente pe raza comunei deși cetățenii sunaseră) și, de asemenea, să faceți reclamație și pe site-ul ANRE, anre.ro