Grupuri Sanitare Modernizate, Parcul Terra – Dumbrăvița decide, bugetarea participativă, cea de-a doua ediție!

Dumbrăvița decide, bugetarea participativă, cea de-a doua ediție!

Vă prezentăm proiectele propuse de către cetățeni la cea de-a doua ediție a bugetării participative, proiecte pe care cetățenii le aleg prin vot între 22 iunie și 12 iulie!

Categoria: protecția mediului

Obiectiv: – Proiectul „Grupuri Sanitare Modernizate – Îmbunătățirea Experienței în Parcul Terra din Dumbrăvița” se concentrează pe crearea de grupuri sanitare noi în cadrul parcului, cu scopul de a îmbunătăți igiena și confortul vizitatorilor, prevăzute cu toate dotările necesare, inclusiv toalete, chiuvete pentru spălat pe mâini, dispensere de săpun și uscătoare de mâini. În plus, se va acorda o atenție deosebită accesibilității pentru toate categoriile de utilizatori, inclusiv copii mici și persoane cu dizabilități. Parcul Terra este un loc de întâlnire și de recreere pentru numeroase familii, copii și grupuri de prieteni. Cu toate acestea, lipsa unor facilități sanitare adecvate și moderne reprezintă un obstacol semnificativ pentru o experiență optimă în parc.

Mai multe detalii despre proiect găsiți pe:

https://dumbravitadecide.ro/budgets/2/investments/34

Ce este bugetarea participativă?

Proiecte propuse și votate de către cetățeni care concurează, anual, pentru o finanțare de maxim 250.000 de lei, astfel încât din bugetul alocat de 1 milion de lei se pot implementa cel puțin 4 proiecte. Se pot propune proiecte de impact la nivel de stradă, cartier sau la nivelul întregii localități. Reprezintă un exercițiu de implicare în comunitate, de prioritizare a unor investiții de mici dimensiuni.