Biblioteca școlară are peste 3.200 de volume înregistrate

Biblioteca școlară, cu peste 3.200 de volume înregistrate până acum, are succes printre elevi.

Cu un program zilnic, între orele 08:00 – 16:00, biblioteca este căutată de către elevi, cu atât mai mult cu cât le pune la dispoziție toată beletristica cerută în programa școlară. Listele cu volume au fost selectate de către profesoarele de limba și literatura română din lecturile suplimentare studiate la clasă. În plus, pe rafturi se mai găsesc o mulțime de dicționare, atlase, enciclopedii și cărți de istorie în diverse discipline.

Principalele reguli ale bibliotecii:

– cărțile se împrumută pe baza carnetului de note;

– cărțile se înapoiază la termen, la nevoie se solicită prelungirea acestuia;

– elevii care depășesc cu 3 zile termenul de returnare, nu mai pot împrumuta cărți timp de 30 de zile;

– în cazul în care cartea este deteriorată, pierdură sau furată, elevul trebuie să o achiziționeze;

– fără mâncare, băuturi și telefon mobil.