Categories
Noutati

Sâmbătă, 9 august, pe stadionul „Ștefan Dobay”: CSC Dumbrăvița – CSM Reșița

Sâmbătă, 9 august, de la ora 11:00, pe stadionul „Ștefan Dobay” are loc duelul reprezentantelor Banatului în Liga 2: CSC Dumbrăvița – CSM Reșița.

Organizatorii vin cu precizări referitoare la accesul în stadion, în clădirea vestiarelor și în spațiul dintre tribuna oficială și tribuna abonaților, în conformitate cu prevederile Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice al FRF:

– tunelul va fi tras cu 45 de minute înainte de startul partidei. Din acel moment, în clădirea vestiarelor, inclusiv în zona birourilor de la etajul 1, vor avea acces doar arbitrii și observatorii, jucătorii celor două echipe, precum și membrii celor două staff-uri înscriși pe raportul de joc;

– meciul poate fi urmărit doar din tribune. Este interzisă urmărirea meciului în picioare, de pe platoul din părțile laterale ale tunelului sau de la gard, pentru că obturează vizibilitatea spectatorilor aflați în tribune;

– după fluierul de final al partidei, acces în clădirea vestiarelor vor mai avea, pe lângă categoriile mai sus menționate, și reprezentanții mass-media pe baza legitimației emise de club, dar numai în sala de conferințe de la etajul 1.

Modalitățile de acces în stadion:

– intrarea din stânga clădirii, privind dinspre strada Mihai Eminescu (lângă bar) – pentru Tribuna 0 (a abonaților) și Tribuna 1 (aflată în prelungirea acesteia);

– intrarea din dreapta clădirii, privind dinspre strada Mihai Eminescu (de la balon) – pentru Tribuna oficială (inclusiv masa presei) și Tribuna 2 (aflată în prelungirea acesteia).

Accesul general este liber, însă de locuri rezervate beneficiază doar abonații și persoanele cu acces la tribuna oficială.

Categories
Noutati

Restricții de circulație pe str. Mureș

Atenție șoferi!

Se închide circulația pe strada Mureș, vineri, 8 august, între orele 08:30 – 13:00, pe tronsonul cuprins între străzile Mikszath Kalman și Petre Țuțea.

Se montează în intersecție bazinele de preluare a apelor pluviale.

Categories
Noutati

Vineri, 8 august, ora 12:00 – ședința extraordinară de Consiliu Local

Vineri, 8 august, de la ora 12:00, are loc ședința extraordinară de Consiliu Local. Ședința se desfășoară online, prin intermediul aplicației ZOOM CLOUD MEETINGS.

Convocatorul cu ordinea de zi și proiectele de hotărâre care vor fi supuse la vot se găsesc pe pagina de internet a primăriei:

https://primaria-dumbravita.ro/convocatoare/

https://primaria-dumbravita.ro/proiecte-de-hotarari-supuse-aprobarii/

 

 

Categories
Noutati

Deșeurile textile se pot preda între orele 11:00 – 18:00, în zilele de 7, 8 și 11 august, lângă Incubatorul de afaceri.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, organizează cea de-a doua campanie pentru predarea gratuită a deșeurilor textile.

Campania se desfășoară în Timișoara și 9 localități periurbane.

În Dumbrăvița, deșeurile textile se pot preda între orele 11:00 – 18:00, în zilele de 7, 8 și 11 august, lângă Incubatorul de afaceri.

În cadrul campaniei, vor fi colectate fie vrac, fie ambalate astfel încât să se poată cântării, următoarele tipuri de deșeuri textile: haine, lenjerii de pat, pilote, pături,  carpete și covoare de mici dimensiuni, draperii, perdele, lavete, mopuri, alte tipuri de deșeuri textile/materiale textile de dimensiuni medii (nu voluminoase).

Cantitatea maximă de deșeuri textile care poate fi predată de un utilizator este de cel mult 60 kg/campanie.

Categories
Noutati

Joi, 7 august, de la ora 22:00 – dezinsecție terestră

Joi, 7 august, începând cu ora 22:00, are loc cea de-a treia acțiune din acest an de dezinsecție terestră și deparazitare împotriva căpușelor pe raza comunei.

Aceste intervenții se vor desfășura periodic, în funcție de condițiile meteo.

Acțiunile sunt menite să combată insectele dăunătoare (țânțari, căpușe etc.) și vor fi realizate prin mijloace terestre, cu Deltatim Plus, produs biocid autorizat de Ministerul Sănătății.

Apicultorii înregistrați pe raza comunei sunt rugați să ia măsuri pentru protejarea albinelor.

Categories
Noutati

Se modernizează băile din școală

Administrația continuă investițiile în școală în educația copiilor din comună.

Se lucrează la reabilitarea curții școlii vechi și la modernizarea băilor din școala cu etaj, băi care nu au mai fost reabilitate de 19 ani, de când a fost construită școala.

Se schimbă faianța, chiuvetele, toate grupurile sanitare și partea electrică.

Categories
Noutati

Noua carte de identitate electronică se poate solicita de oriunde în țară!

Noua carte de identitate electronică se poate solicita, de la 1 august 2025, de oriunde în țară!

Cetățenii se pot programa la orice serviciu public comunitar de evidență a persoanelor, indiferent de localitatea în care își au domiciliul.

Mai mult, conform MAI, ridicarea Cărții Electronice de Identitate va putea fi făcută inclusiv de la un alt serviciu decât cel unde a fost depusă cererea. Măsura anunțată de MAI vine mai ales în sprijinul persoanelor care locuiesc temporar în alt județ, care călătoresc frecvent sau care au nevoie urgentă de un nou act de identitate și nu găsesc locuri disponibile în localitatea de domiciliu.

Eliberarea primei CEI este gratuită.  De la 1 august 2025, pentru Cartea Electronică de Identitate se achită 70 lei (TVA inclus) pentru copiii sub 14 ani, dar și pentru a doua solicitare a actului de identitate – în caz de pierdere, furt, deteriorare, schimbare de date personale.

Categories
Noutati

Joi, 24 iulie, ședința ordinară de Consiliu local

Joi, 24 iulie, de la ora 17:00, are loc ședința ordinară de Consiliu local. Ședința se desfășoară cu prezență fizică, în sala de ședințe a Consiliului local.

Convocatorul cu ordinea de zi și proiectele de hotărâre care vor fi supuse la vot se găsesc pe pagina de internet a primăriei:

https://primaria-dumbravita.ro/convocatoare/

https://primaria-dumbravita.ro/proiecte-de-hotarari-supuse-aprobarii/

Categories
Noutati

Se închide circulația rutieră pe strada Blaise Pascal de luni, 21 iulie, timp de 2 luni!

Atenție șoferi!

Se închide circulația rutieră pe strada Blaise Pascal de luni, 21 iulie, timp de 2 luni!

Este vorba de intervalul orar 08:00 – 17:00, de luni până vineri, în perioada 21 iulie – 21 septembrie, tronsonul cuprins între strada Petofi Sandor și Strada Victoriei.

În fiecare zi după ora 17:00 se va deschide accesul autoturismelor, în regim de șantier.

Categories
Noutati

Jurnal de șantier