Author: Buta Artemia
Parcul Central se transformă într-un spațiu de creație artistică unde șase artiști plastici vor lucra în aer liber, transformând metalul, focul și tehnicile de sudură într-un limbaj contemporan al sculpturii.
Ediția din 2026 reunește artiștii: Misha Diaconu, Costin Ioniță, Sorin Purcariu, Ștefan Bartha, Endre Farkas și Bogdan Nueleanu.
Ca în fiecare an, publicul poate să urmărească direct procesul de realizare a sculpturilor: de la primele idei și schițe până la asamblarea, sudarea și finisarea lucrărilor.
Simpozionul este organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Timișoara, în colaborare cu Primăria Comunei Dumbrăvița, având ca parteneri principali Rotary Club Timișoara și Asociația de Sudură din România (ASR).

Miercuri, 16 septembrie, de la ora 15:00, are loc ședința extraordinară deîndată de Consiliu Local. Ședința se desfășoară online, prin intermediul aplicației ZOOM CLOUD MEETINGS.
Convocatorul cu ordinea de zi și proiectele de hotărâre care vor fi supuse la vot se găsesc pe pagina de internet a primăriei:
https://primaria-dumbravita.ro/convocatoare/convocator-sedinta-extraordinara-16-09-2026/
Sâmbătă a avut loc prima ediție a turneului „Cupa Micilor Maeștri” la Casa de Cultură.
Tot sâmbătă, Parcul Nordic a găzduit „Scena din Parc” cu Bob Ramanka și DJ Kuky.
În perioada 11–13 septembrie s-a desfășurat a XI-a ediție a turneului RialTM Beach Volley pentru amatori, lângă Sala Polivalentă, iar duminică, la Casa de Cultură, s-a ținut o nouă ediție Retro Shop.

Publicație căsătorie
Este vorba de corpul de școală „Avram Iancu”, în zona străzii Mureș, o investiție de peste 40 de milioane de lei, din care aproximativ 25 de milioane de lei reprezintă finanțare europeană prin ADR Vest.
Așteptăm ofertele pentru construirea școlii, care va avea aproximativ 5.000 mp construiți și va include:
- 18 săli de clasă;
- laboratoare de fizică/chimie, biologie și informatică;
- sală multifuncțională;
- cabinet medical;
- bibliotecă;
- sală de sport;
- teren de sport în aer liber;
- sală de mese;
- zonă de recreație interioară;
- terase exterioare circulabile;
- aproximativ 4.000 mp de spații verzi.

Sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 11:00, pe Stadionul Ștefan Dobay are loc partida de fotbal dintre CSM Dumbrăvița și CSM Slatina în cadrul etapei a 7-a din Liga 2.
Tot sâmbătă, cu începere de la ora 09:00, are loc prima ediție a turneului „Cupa Micilor Maeștri” la Casa de Cultură. Întrecerea este adresată copiilor și tinerilor, fiind structurată pe trei categorii de vârstă: sub 10 ani (U10), sub 14 ani (U14) și sub 18 ani (U18).
Tot sâmbătă, 12 septembrie, dar între orele 17:00 – 22:00, Scena din Parc revine! Vă dăm întâlnire în Parcul Nordic, cu Bob Ramanka și DJ Kuky. Vă așteaptă baruri cu băuturi răcoritoare, zone de relaxare special amenajate și foodtrucks pregătite să liniștească orice poftă. Și cei mici au locul lor, o zonă specială, gândită special pentru ei, în care să se bucure la maxim de eveniment. Intrarea este liberă.
În perioada 11 – 13 septembrie are loc a XI-a ediție a turneului RialTM Beach Volley pentru amatori, la Liziera Pădurii. Turneul mixt 2vs2, cu multe premii și o tombolă specială, se va desfășura pe 3 zile. Turneul este de 32 de echipe mixte. Se vor premia primele 3 echipe câștigătoare! Regulamentul jocului va fi prezentat tuturor participanților înainte de începerea jocului.
Duminică 13 septembrie, cu începere de la ora 10:00, la Casa de Cultură are loc o nouă ediție Retro Shop în Dumbrăvița. Condițiile de participare la târgul cu produse second-hand organizat de primărie sunt de a avea domiciliul pe raza comunei Dumbrăvița, de a achita taxa de participare în valoare de 21 de lei până cel târziu în 9 septembrie (la casieria instituției sau pe ghiseul.ro , și de a aduce obiecte în stare bună. Intrarea este gratuită!

Anul acesta, pe parcursul celor 3 zile de turneu, jucătorii și spectatorii își pot încerca norocul la TOMBOLĂ!
Duminică tragem la sorți câștigătorii unor premii super faine, dar și… SUPER PREMIUL!
La volei contează fiecare punct.
La tombolă contează fiecare bilet!
1 bilet = 1 șansă
5 bilete = 5 șanse
10 bilete =… deja începem să bănuim că vrei premiul!
Cu cât ai mai multe bilete, cu atât ai mai multe șanse să pleci acasă cu un premiu.
De data asta nu trebuie să ridici mingea. Poate ridici premiul!
Și partea cea mai importantă: banii strânși din tombolă vor fi folosiți exclusiv pentru amenajarea și dezvoltarea terenurilor de la Liziera Pădurii.
Așa că… joci volei, susții terenurile și poate pleci și cu SUPER PREMIUL!
Hai să vedem cine are serviciul cel mai bun și cine are norocul cel mai mare!