https://primaria-dumbravita.ro/wp-content/uploads/2023/10/2-Anunt-dezbatere-publica-PUG-Copie-5.pdf

Campania de colectare a resturilor vegetale din această toamnă are loc în perioada 30 octombrie – 24 noiembrie.
Până la data de 30 octombrie trebuie scoase pe domeniul public toate resturile vegetale!
Dumbrăvița Investiții se ocupă de colectarea, transportul şi tocarea resturilor vegetale provenite din tăierea/toaletarea pomilor, viței de vie, trandafirilor și a plantelor din gospodării.
Planificarea poate suferi modificări în funcție de cantitățile de resturi vegetale scoase de către cetățeni și de condițiile meteorologice
Colectarea are loc o singură dată pe fiecare stradă.

Stația de încărcare a vehiculelor electrice din centrul comunei este din nou funcțională. Situată pe str. Franyo Zoltan, lângă Parcul Central, aceasta este acum integrată în rețeaua EnelX. Conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 135/31.08.2023 tariful pentru serviciul de încărcare este de 1,40 RON/kWh.

Continuă lucrările pe străzile cuprinse în proiectul de asfaltare din acest an: pe str. Constantin cel Mare se montează bordurile iar pe str. Graz au loc săpăturile pentru stâlpii de iluminat și îngroparea cablurilor de curent. Pe str. Brad testele pentru stratul de balast au trecut cu succes, urmează așternea stratului de piatră spartă. Au început deja săpăturile pe str. Socului, urmează apoi str. Oxigen, ultima cuprinsă în proiectul de asfaltare din acest an.
Rigolele de pe raza comunei se află în proces de curățare. Este necesară intervenția din cauza rigolelor infundate de mizerie: atât pământ cât și gunoaie aruncate de către cetățeni.
Va urma…
Urmăriți canalele de informare ale primăriei:
https://primaria-dumbravita.ro/
https://fb.com/PrimariaDumbravitaTimis