Decese
1. Înregistrare decese
Nou! În conformitate cu prevederile Art. 76, alin. 4 din HG 255/2024, declararea decesului se poate face la oricare S.P.C.L.E.P., respectiv primărie din cadrul unităţii administrativ-teritoriale unde aceste servicii nu sunt constituite, care va transmite dosarul electronic ofiţerului de stare civilă competent. Certificatul și adeverința de înhumare vor fi fi eliberate acolo unde a fost depus dosarul.
Termen de înregistrare:
– Înregistrarea se face în termen de 3 zile de la data decesului. Acest termen cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul, cât şi ziua în care se face declaraţia.
– Dacă s-a depăşit acest termen sau cauza decesului care se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, înregistrarea decesului se face cu aprobarea Parchetului TIMIȘ.
Acte necesare:
- a) certificatul medical constatator al decesului, întocmit pe formular-tip, care trebuie să poarte număr de înregistrare, dată certă, semnătura şi parafa medicului care a făcut constatarea, sigiliul/ştampila unităţii sanitare, în care trebuie consemnată cauza decesului, fără prescurtări, înscrisă cu majuscule;
- b) actul de identitate al decedatului;
- c) certificatul de naştere şi de căsătorie, după caz;
- d) livretul militar al decedatului – pentru bărbaţii până în 50 de ani;
- e) actul de identitate al declarantului;
- f) documente care să demonstreze legătura de rudenie a declarantului cu persoana decedată, sau documente justificative în cazul celor care nu sunt rude (testament, contract întreţinere, contract de vânzare-cumpărare, clauză de uzufruct viager, procură, etc).
Certificatul de deces se întocmește și se eliberează pe loc!
2. Eliberare duplicat
Nou! În conformitate cu prevederile Art. 158, alin. 1 din HG nr. 255/2024, cererea pentru certificat duplicat/extras sau formular multilingv/Adeverință cu privire la statutul civil se poate depune la oricare primărie/serviciu de stare civilă/SPCLEP din România, INDIFERENT de localitatea în care este întocmit actul de stare civilă sau are domiciliul solicitantul. Documentul va fi eliberat acolo unde se face solicitarea.
La Serviciul de stare civilă Dumbrăvița primirea cererii pentru duplicate/extrase sau formulare multilingve/Adeverința privind statutul civil se face DOAR conform programului de preluări cereri afișat.
Certificatele de deces se eliberează la cererea:
– membrilor familiei, persoanelor îndreptăţite precum și persoanelor împuternicite de către acestea prin procură/avocat cu împuternicire avocațială;
– altor persoane care justifică, cu documente, un interes legitim (concubina/concubinul care dovedește conviețuirea cu decedatul/decedata, persoana care s-a ocupat de înhumare și dovedește cu documente, persoane care au încheiat documente cu decedatul și pentru a căror valorificare este necesar certificatul), dar numai cu aprobarea primarului.
Acte necesare:
– Actul de identitate al solicitantului sau persoanei împuternicite/avocat, după caz, original;
– Certificate de stare civilă în ORIGINAL care atestă legătura de rudenie cu persoana decedată sau documente care atestă calitatea de persoană îndreptățită sau care justifică un interes legitim;
– Declarație notarială precum că decedatul/decedata nu a fost căsătorit/ă și nu a avut copii pentru situațiile în care se solicită certificatele de deces ale surorii/fratelui/unchiului/mătușii;
– în cazul în care se solicită certificatul prin împuternicit, se va prezenta o procură specială autentificată de către un notar public din România sau străinătate în care se va menţiona expres ,,pentru obţinerea certificatului de deces de la starea civilă”;
– În cazul în care procura specială este întocmită la un notar din străinătate, în funcție de țara în care a fost întocmită, aceasta trebuie apostilată conform Convenţiei de la Haga (în cazul statelor semnatare ale acestei convenţii) sau supralegalizată (în cazul statelor care nu sunt semnatare ale Convenției de la Haga);
– Procura specială poate fi întocmită și la Ambasada sau Consulatul României din ţara în care se află solicitantul;
– După caz, împuternicire avocațială completată corect inclusiv la obiectul mandatului, semnată și ștampilată în original. În acest caz va fi prezentată și copie după legitimația de avocat vizată la zi;
– taxă procesare dosar – 43 lei.
Modalități de plată:
– la casieria primăriei Dumbrăvița RO65TREZ62121070203XXXX (TAXĂ EXTRAJUDICIARĂ DE TIMBRU-TAXE STARE CIVILĂ)
-ghiseul.ro.
3. Transcriere – deces înregistrat în străinătate
Atenție! În conformitate cu prevederile Art. 98, alin. 4 din HG nr. 255/2024, cererile de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă (cu excepția redobândirii/dobândirii cetățeniei române) se pot depune la oricare S.P.C.L.E.P. sau primărie din cadrul unităţii administrativ-teritoriale unde aceste servicii nu sunt constituite, care va transmite dosarul electronic ofiţerului de stare civilă competent. Certificatul va fi eliberat la primăria unde a fost depus dosarul.
Depunerea dosarului la Starea Civilă a comunei Dumbrăvița se face doar conform programului de preluări cereri, afișat.
Termenul de soluționare a dosarelor este de 30 zile.
Transcrierea poate fi solicitată și la Ambasada sau Consulatul României din țara unde vă aflați.
Acte necesare:
– Certificatul de deces original simplu/apostilat/supralegalizat eliberat de autoritățile din străinătate – original;
– Dacă se prezintă Extras multilingv conform Convenției de la Viena nu necesită apostilare/supralegalizare/traducere;
– Traducerea certificatului de deces, efectuată în România sau în străinătate – original;
– Actul de identitate al persoanei decedate – original;
– Certificatul de naștere;
– Certificatul de căsătorie al persoanei decedate, dacă este cazul – original;
– Actul de identitate al solicitantului;
– Declarația persoanei îndreptățite dată în fața ofițerului de stare civilă sau în formă autentică dacă cererea de transcriere este depusă prin împuternicire cu procură specială, cu privire la faptul că nu mai există un alt act transcris sau reconstituit în registrele de stare civilă române;
– Taxă procesare dosar 149 lei;
– Taxă eliberare certificat 47 lei.
Modalități de plată:
– casieria primăriei Dumbrăvița RO65TREZ62121070203XXXX(TAXĂ EXTRAJUDICIARĂ DE TIMBRU-TAXE STARE CIVILĂ)
– ghiseul.ro.
În cazul în care persoana îndreptățită nu se poate prezenta, împuternicitul trebuie să prezinte:
– Procură specială autentificată:
* făcută la notar public, în țară;
* făcută în străinătate – la notar public (apostilată/supralegalizată, după caz, și tradusă prin traducere legalizată în România) sau – la misiunile diplomatice/oficiile consulare de carieră ale României;
– Act identitate mandatar – original și copie
STARE CIVILĂ
Preluări documente și cereri:
Luni – miercuri: 8:30 – 12:30
Joi : 14:00 – 17:00
Vineri: 8:30 – 10:00
Eliberări certificate:
Luni – miercuri: 14:00-15:30
Joi: 14:00 -17:00
Vineri: 8:30 – 10:00
Pentru DECESE (Sîmbăta și în zilele de sărbători legale declarate nelucrătoare):
Orele 10:00 – 12:00 cu apelare la următoarele numere de telefon:
- SZASZ MARIA – 0747 161585
- POPAZU ALINA – 0735 547587
- MARCU RAMONA – 0723 178971